Jucătorul Rafael Nadal a anunțat marți că și-a reluat antrenamentele după accidentarea suferită la genunchiul stâng, care l-a ținut departe de terenul de tenis timp de cinci luni, împiedicându-l să participe, printre altele, la Jocurile Olimpice de la Londra și la finala Cupei Davis, informează AFP.
„Astăzi, am efectuat primul meu antrenament după multe săptămâni, progresez și sper să continui pe această cale”, a scris Nadal pe pagina sa de Facebook, ilustrând postarea cu câteva fotografii din timpul ședinței de pregătire, efectuată la Manacor (Insulele Baleare).
Jucătorul spaniol, clasat pe locul 4 ATP în acest moment, nu a mai evoluat din 28 iunie, când a fost eliminat de cehul Lukas Rosol, în turul doi al turneului de la Wimbledon.
El suferă din primăvară de sindromul Hoffa, o inflamare a țesutului adipos din spatele tendonului rotulian al genunchiului stâng.
Cu toate aceastea, Nadal a reușit să câștige în acest an turneul de la Roland Garros și două competiții de 1.000 de puncte, la Monte Carlo și Roma.
Fără jucătorul său numărul 1, Spania a pierdut finala Cupei Davis, scor 2-3, în fața Cehiei.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER